Cam la doi ani după aceasta, simțind Crin că i se apropie și lui sfârșitul, a lăsat cu limbă de moarte fie-sii Floarea soția lui Roșu-mpărat, ca danie, un ținut la hotar, neam de neamul ei să-l stăpânească, rămânând ținutul nedeslipită parte din trupul împărăției, și în inima acelui ținut ridicase el, întru pomenirea răposatei sale soții, Mănăstirea Crinului, cu hramul Troiței, și o înzestrase cu multe podoabe și avere mare. Puțin pe urmă, Crin a plecat după prietenul său Bujor, iar în locul lui s-a suit pe tron fiu-său cu numele de Verde-mpărat. Acest tânăr, care de mic nu prea călca a popă, fiind totdeauna arțăgos, batjocoritor și lepădat de cele sfinte, cum a închis ochii bătrânul, s-a arătat nesocotit din cale-afară, n-a așteptat, cum cerea cuviința, să treacă măcar nouă luni de la moartea tatălui, în care timp să înștiințeze după datină pe toți împărații despre suirea sa pe tron, ci îndată ce s-a întors de la îngropăciune, a poruncit să s-adune a doua zi dimineața tot sfatul și toți fruntașii împărăției și aleșii tagmelor și ai breslelor, și spătarul cu căpeteniile oștilor, și Mitropolitul cu episcopii și arhiereii ca să fie față la încoronarea sa ca împărat. S-au adunat firește toți, tare îngrijați în sufletele lor, că unde se mai pomenise un așa început de domnie? Mitropolitul era un bătrân de aproape nouăzeci de ani, foarte înțelept, smerit și cucernic; era slăbuț de trup, cumpătat în trai, toată viața și-o petrecuse în rugăciuni și faceri de bine. Odată nu fusese măcar bănuit de vreo faptă necuviincioasă — în sfârșit adevărat omul lui Dumnezeu. După ce l-a uns cu sfântul mir pe tânărul împărat, acesta și-a pus singur coroana pe cap, așa cam mai la o parte, încât unii din cei de față au zâmbit, iar Mitropolitul, neluând seama la asta, și găsindu-se dator să-i țină o cuvântare după datini, a început astfel:
— Prea slăvite împărate, Sfântul apostol Pavel în cartea lui întâia către Râmleni, ne-nvață că puterea de stăpânire de la Dumnezeu purcede...
Dar tânărul, coborîndu-se de pe treptele tronului, i-a tăiat vorba, și zice:
— Lasă astea, Înalt Prea Sfinte, și spune-mi drept: îți mai dă brânci inima să faci cu ochiul la oițele Domnului?
