– Ce faci, mă?
– Ce să fac?... vreau să beau.
– Păi, apă rece să bei dupa costiță afumată? Ia colea!... Și i-a dat din desagă un clondiraș cu rachiu de izmă.
– Să-nveți de la mine, mă băiete: să nu bei apă după lucru gras, că ți s-apleacă... Ai înțeles?
– Am înțeles... Da multe mai știi dumneata.
– Știu, firește; cum să nu știu?... că pân la vârsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un câine prin apă... Vorba aia: uită-te la față și mă-ntreabă de viață... Ehei! fătu-meu; când aș sta să-ți spui cine sunt eu...
– Înțeleg, a zis băiatul căscând; da vorba mea e, noaptea asta nu ne odihnim noi de loc?... e cam târzior...
– Să se culce cui i-e somn, fătu-meu!... eu știu ca mi s-a speriat de tot somnul; pot sta de vorbă pân' la ziuă, dacă poftești...
– Dumneata ăi fi putând, că n-ai umblat toată ziulica, două poștii ca mine, pe jos... Da eu tare aș vrea să mă odihnesc, drept să-ți spui.
Și iar a căscat.
– Atuncea - zice baba - culcă-te tu, somnorosule; că eu mai stau... Ia cerga asta și te-nveselește, că despre ziuă se lasă răcoare. Dacă s-a culcat și s-a-nvelit băiatul, zice baba:
– Întoarce-te pe partea ailaltă, mă; să nu-ți dea luna drept în ochi... Vrei să-ți spui un basm, s-adormi mai bine?
– Spune.
– Da, vorba e, asculți?
– Ascult.
- ... A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi...
- ... nu s-ar povesti... a mormăit băiatul.
– Bag sama pe ăsta-l știi... zice baba.
– Știu numa-nceputul.
– Ei! începutul nu-i nimica; să vezi dumneata mijlocul și sfârșitul...
Și a urmat așa:
- ... pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de oca de fier și...
