culegător tipograf, om în vârstă și foarte cumsecade. Zic:
– Scoală, monșer, nu face pentru d-ta să te dai în spectacol... ești om serios, tată de familie...
– Ba, pe tat'to! răspunde el.
– Îmi pare rău - adaog eu - că n-ai înțeles bine morala mea...
– Ba am înțeles; dar vorba mea e: unde găsim noi acuma ciorbă de burtă?
– D-tale ți-ar trebui acuma un jvarț cu cognac fin... nu știi ce bine ți-ar face!
– Moft!... am băut jvarț la Comșa... ciorbă de burtă! n-auzi?
Dar Costică, foarte-ncântat de vorbele acestea, zice:
– N'ne Iancule, schembea, ca'va s'zică?... știi că are o idee frumoasă! hai la o schembea!
L-am suit pe cetățean în birje și am pornit la piață. Pe drum cetățeanul dormea strașnic în brațele lui Costică.
– Uite la el, în ce hal! zice Costică... Uite, domnule, efectele nenorocite ale repausului dominical!
– Dragă Costică - zic eu - orcum, lumea noastră are nevoie și de asta, de repaus dominical, după atâta trudă... Și mai la urmă, toți, toți suntem niște... stricați.
Și cu toții ne-am dus prin urmare să ne dregem lângă hală.
Adevărul e că schembeaua dreasă bine, cu puțin ardei roșu, este, la ocazie, superioară cafelei cu cognac fin - drege... lucru mare!
După schembea, pe la șapte de dimineață, în toiul halei, luăm seama că amicul nostru, culegătorul, a dispărut dintre noi.
– Ne-a trădat, zice Costică; amicul d-tale este un laș!
Dar n-apucă să isprăvească vorba; și iată iar amicul meu, spălat și dichisit, cât s-a putut mai bine... A fost la bărbier.
– Ei! acuma, unde mergem? îl întreabă Costică.
– Eu - răspunde omul nostru - mă duc la atelier... După repausul dominical, începem la șapte... Sunt șef de echipă, nu pot să fac blau.
