— Ceva nou de tot... Am înțeles, zic; du-te și n-ai grije; aibi curaj!... cu metodele moderne...
Și pe când Tomița pleacă aiurit de durere, mă și așez liniștit la masă și, pe nerăsuflate, torn următoarele:
- C R O N I C Ă
Sună clopotele... E primăvară... Sună clopotele.
Duminica Tomii... Cu această duminică se-ncheie săptămâna luminată și prima serie a celor mai mari sărbători creștine. Ce sublimă, ce providențială ordonare în mersul divinei tragedii a Fiului!
Umilirea, suferința, patimile Tatălui întrupat în Fiul; pe urmă, supliciul infamant între doi tâlhari și Moartea; apoi, triumful asupra Morții, învierea... în fine spulberarea ultimei umbre de îndoială a nenorocitului, care nu poate crede minunea până nu pipăie.
« Iară Toma, unul din cei doisprezece, carele se chema geamăn, nu era cu dânșii când a venit Isus.
Deci, zicea lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul; iar el a zis lor: De nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, și de nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede.
Și după opt zile, iar erau înlăuntru ucenicii lui, și Toma cu ei. Venit-a Isus, fiind ușile încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă!
După aceea a zis Tomii: Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile mele; și adu mâna ta și o pune în coasta mea, și nu fi necredincios, ci crede.
Răspuns-a Toma și a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!
Zis-a Isus lui: Dacă mă văzuși, Tomo, crezuși; fericiți cari nu au văzut și au crezut... »
Da, fericiți; și așa fericit eram eu în copilărie! și așa era toată lumea împrejurul meu!
Cu adâncă pietate mi-aduc aminte de bisericuța albă din mahalaua noastră! Ce limpede suna toaca de fier sub
