Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/198

Această pagină nu a fost verificată

profesor cu titlu definitiv de la școala de grad superior, tras la sorți, în prezența societarilor, și cel mai în vârstă preot ortodox din localitate; în orașele de reședință județeană, protopopul va trece de, drept în acest post onorific, indiferent de vârstă.

Sunt încântat... Victorie!... Am scăpat de o campanie!... Să vedem acuma de plugari... Unde-i arma mea? Să-ncepem!... Dar, iată amicul meu Mitică, foarte enervat:

— Monșer, stăm rău! foarte rău! e ceva deplorabil și ridicul în același timp... Și asta, să-mi dai voie să-ți spun, e trist nu numai pentru noi ca părinți, care orișicum e o durere, nu poți să zici! ca să-ți expui un copil în cea mai fragedă vârstă; căci în definitiv un părinte mai poate avea un copil; și nu din egoism o spun; dar e trist pentru țara întreagă să te vezi la discreția caprițiului unei doici! pentru că, imaginează-ți că existența unui copil — Sisilica, fetița noastră, de exemplu — este, din cauza ei periclitată; căci doctorul pretinde că noi n-am păzit-o îndeajuns, și laptele este stricat, ceea ce nu mai poate conveni pentru nutrițiune, neavând încă formate sucurile gastrice; și firește suntem desperați, încât nu mai avem alt refugiu decât la biberon, fiind d-abia la șase luni!... Și ea, mizerabila! n-a mai avut răbdare! să fi avut măcar încă patru luni: puteam s-o-nțărcăm înțelegi?

— Cum să nu-nțeleg, daca sunt pățit? Copil... doică... știu! știu ce lucru belaliu!

— Și statul — urmează, din ce în ce mai enervat, bietul părinte — stă cu mâinile-ncrucișate, și nu vrea să se gândească serios, când este vorba de o chestiune care interesează țara întreagă, secerând atâția copii, chemați să dea tributul lor de sînge... Este o chestie mare, domnule, chestia alăptării!... să nu glumim!

— Dragă Mitică — zic — înțeleg prea bine enervarea ta; dar eu crez că-n privința asta, ar trebui și inițiativa privată...

— A! care va să zică și d-ta, ca și doica noastră, ești d-ei cu inițiativa privată! Bravo!... Nu, domnule! destul cu inițiativa privată, care i-am văzut cât de triste consecințe! Nu! Statul este dator să se gândească, în sfârșit, să ia inițiativa; căci e păcat! suntem părinți!...