să umblu așa, gonită de la părinți, cu pruncu-n brațe!... Nu mai mă țin picioarele de nemâncată... și pruncul nu vrea să știe — cere... Și n-am încai inimă să-mi fac seama singură: să-l omor și pe el și să mă omor și pe mine... că dă Dumnezeu prunci cui nu-i trebuie, la o păcătoasă ca mine, și la cine trebuie nu-i dă!
Împărăteasa a oftat adânc auzind vorbele astea atât de duioase.
— E băiat? a-ntrebat cocoana a bătrână.
— Băiat, săru' mâna!
— De câte luni?
— La noapte e de zece zile.
Bătrâna sta la gânduri o clipă și, pe urmă, zice:
— Fetico, ești tu cuminte?
— N-am fost pân-acuma, coconiță, sâru' mâna; da de-acu-ncolo, să fie ea a dracului care o mai...
De prisos să ne mai lungim la povestit cu de-amănuntul toate... Destul să spunem că, peste un an de la plecare, întorcându-se împăratul biruitor de la război, a găsit acasă mare mulțumire: cocon împărătesc de trei luni în vârstă, dar crescut cât unul de un an... și doica, o mândrețe de fată oacheșe, îmbrăcată numa-n mătăsării, ca orce doică de cocon împărătesc... și sânul!... și s-a bucurat foarte mult împăratul despre toate.
S-a făcut botez cu paradă mare și s-a-nveselit norodul întreg, că, firește, soarta împărățiilor este legată de a împăraților — și l-au botezat Florea-voievod.
Creștea voinicelul, și nu mai putea o lume după el, că, ce-i drept, mare minune de băiat! iar doica, la care mulți se uitau lung, le spunea:
— Ia, nu vă mai uitați așa, parcă n-ați mai văzut copil! să nu mi-l deochiați!
Când a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean de credință să-l învețe mânuirea armelor, călăria, înotatul, jocurile felurite și cântarea din harfă și din gură — în sfârșit toate câte trebuiesc pentru desăvârșirea unui tânăr care va să-mpărățească.
Doica, iubind foarte pe băiat, îl însoțea mereu la ceasurile de-nvățătură; astfel, învățătorul, care prețuia și
