Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/159

Această pagină nu a fost verificată

(Oratorul se dă jos de pe tribună, la rampă, și, ridicind unul după altul picioarele, își arată ghetele nouă, apoi iar urcă la tribună. Râsete. Aplauze entuziaste.)

... Ei bine, preastimatele mele doamne, știți dv. câte și mai câte trebuiesc, afară de răbdare, spre a ajunge să obținem o pereche de ghete de lac elegante? căci, orice s-ar zice, e lucru greu și migălos, dintr-atâtea materii risipite, cum a vrut creatorul, în natură, noi, grație geniului nostru, să ajungem, după nevoia și intenția noastră, să obținem...

(Aplauze asurzitoare. Oratorul se oprește, se șterge pe frunte și așteaptă, zâmbind, ca ovațiile să se potolească. Ovațiile se potolesc.)

... În fine, ca să-ncheiem, doamnele mele, voi răspunde încă o dată scurt la întrebarea noastră:

... Ce este arta?

... Arta este, cum am putea zice mai bine? este încercarea spiritului omenesc de a satisface o mare nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... în fine... da, în fine...

(Oratorul are, probabil din cauza oboselii spiritului prea încordat, un moment de amețeală. Aplauze călduroase îl revivifică.)

... Mai mult decât atâta nici Aristotele nu cred să fi putut spune... Și cine ar căuta să spună mai mult, desigur ar spune mofturi, ca tânărul zevzec, care încerca să-nfunde cu o întrebare neroadă pe ilustrul filozof, străbunul fraților noștri macedoneni!"

(Entuziasm la culme. Toate damele în picioare. Ovațiuni nesfârșite. Fanatism.)

Uf! un ceas și jumătate! Ce căldură! sunt leoarcă... La ieșire, damele din comitetul S.P.M.D.R. îmi mulțumesc călduros, dându-mi flori, și care mai de care:

— Bravo, nene Iancule!

Iar viceprezidenta, amica mea, madam Parigoridi, îmi șoptește:

— Fie! frumos ne-ncălțași, unchiule!