Avocatul: Vezi cine e.
(Feciorul aleargă. Avocatul s-așază la biurou, își desface servieta și deschide un dosar.
Un popă venerabil intră. E un om de vreo șaizeci și cinci de ani; barbă și păr mai mult albe; fața foarte roșie mai ales la pomete și alte proeminențe; ochii spălăciți, albaștri, dulci și lăcrimoși. Poartă în mâna dreaptă baston înalt, negru, cu măciulie de os alb; mâna stângă o ține în buzunarul giubelii; cu toate că părintele pășește cu multă metodă aplecându-se-ntr-o parte, tot se denunță aproape sigur unui ochi deprins că mâna stângă a părintelui, disimulată sub giubea, duce o greutate considerabilă.
În urma părintelui, o tânără persoană, ca de vreo optsprezece ani: o frumusețe de fată; ochi verzui mari, sub gene și sprâncene negre ca și părul buclat al capului; naltă și mlădioasă, mergând, pare că plutește - la grâce plus belle encore que la beaute! E foarte cochet îmbrăcată: o pălărie de pâslă în tricorn, de coloare gris-fer, tivită pe margini cu șiret de fir, ca și manteluța de aceeași coloare - șic de tot.)
Avocatul: Blagoslovește, părințele.
Popa: Domnul, taică!
Avocatul: Ia poftiți, luați loc.
Tânăra: Mersi.
(Părintele și tânăra se așază lângă biurou în fața avocatului. Părintele se așază, cu metodă, așa că ajunge cu mâna stângă la potrivită distanță ca să poată lăsa binișor jos pe covor sarcina purtată pe sub giubea. Șezând jos părintele, poalele giubelii se dau într-o parte, așa că jos lângă scaun se vede acum bine ce ținuse părintele-n mână: o legătură de basma roșie cadrilată în stil scoțian. Legătura stă țapănă-n picioare într-o formă conopiramidală prelungă și coronată cu două funde-nnodate-n cruciș - o siluetă foarte zveltă.)
Avocatul (care privește adânc și foarte distrat la tânăra persoană): Dv. sunteți fiica părintelui, domnișoară?
Tânăra: Nu sunt domnișoară, domnule...
Popa (cu duios regret patern și foarte răgușit): Nu mai e de trei ani domnișoară, biata fată!... s-a dus de mult bunul ei!... Acu încă, gândim, dacă o vrea Maica Precista, să devorțăm...
Avocatul (care privește cu multă stăruință la tânăra clientă, fără s-asculte îndestul vorbele părintelui): Damă, care va să zică?... damă?
Tânăra: Da, domnule, damă...
