sau mai bine a femeilor din sat, care dacă nu bârfesc, nu trăiesc. Bătrânul ținea într-una fără s-asculte, că un bărbat în toata firea nu se cuvine să se rătăcească după o minte slabă de femeie. Și la urmă scurt: o voință hotărâtă până la sânge a împiedica rușinea și păcatul... Numaidecât învățătorul trebuia să ceară permutarea în alt județ: preotul avea mijloace să capete aprobarea imediată. Îi dedea o sumă însemnată; îi găsea o fată bună să-l însoare... îl iubea ca pe un scump copil al lui... cu mult mai mult decât pe Ileana... Ș-asupra cuvintelor din urmă bătrânul simțind că-i scade energia, se grăbi să plece făr-a mai răspunde la observațiile tânărului, care nu se știa să merite această izgonire.
Preotul porni spre casă; dar deodată se opri... un moment nehotărât... apoi își întoarse pașii - nu vrea să vază pe Ileana... să meargă la Cuțiteiu... Nu că doar avea sa-i spuie ceva, dar simțea nevoia să nu fie singur.
Primarul era acasă. Bătrânii prieteni se așezară pe pălimar... De mâncare n-avea părintele poftă; dar un pahar de vin bun e bine oricând... Cuțiteiu scoase din beci o cană cu spumă... Primarul era foarte vesel și fiindcă nu-i era somn, ca de obicei, avea poftă de lafuri.
Între un om și altul este adesea ca de la o stea la alta. Arde acolo un soare uriaș și dincolo altul. Printre învârtitoare pulbere de lumi, un colos de flăcări d-abia zărește pe celălalt ca o scânteie ce clipește pierdută în negura fără fund... Ba câți încă nu se mai zăresc deloc și unul de altul nici măcar nu bănuiesc. Adesea tot așa se pricep oamenii între ei și pot înțelege unul altuia sufletul.
Steteau aci față-n față cei doi bătrâni și buni prieteni, dar era atât de nemăsurată depărtarea dintre ei și aceasta reducea pentru Cuțiteiu la proporții ce nici nu mai merită socotite spaimele părintelui. La urma urmelor, ce lucru mare și grozav?... E ceva să se-ntâmple mai des și mai lesne?... Ce?... Se iubesc doi oameni tineri... Ei! ș-apoi?... Lume nu e?
