Five o'clock pe englezește înseamnă ora cinci. În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci. În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în „L'Independance roumaine”:
„Madame Esmeralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis.”
– Azi e joi. Haide, zic eu, la Madame Piscopesco.
Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hôtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni... A! În fund! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam' Măndica Piscopesco cu surioara sa, Madam' Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă-ntâmpină cu grația-i obișnuită. Mărturisesc drept... Am mare slăbiciune de ceea ce francezul numește la causerie și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lor mult mai multă grație decât în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații lucrurile cele mai serioase... O floare, o panglicuță, o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin
