laude toată lumea, și să nu-ndrăznească nimeni să-ți facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău - prea te crezi.
M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierți; da mă mir că nu găsiți alt subiect de conversație decât pe mine...
L.: Daca a venit vorba... Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe față... firește că n-ar fi întrăznit: știe ce buni prieteni suntem... Da știi, așa ciupeli.
M.: Cam ce?
L.: Secături... Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, și ți-e amic.
M.: Cine-i ăla?
L.: Ei! asta e!... Ce-ți pasă?
M.: Aș vrea să-l știu.
L.: Nu se poate.
M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-l fac niciodată să-nțeleagă că am aflat ce-a spus...
L.: Mai întâi, nici nu știi ce a spus...
M.: Ce-a spus?...
L.: Uite, ăsta e cusurul tău - ești curios.
M.: Bine, frate, firește că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să știu cui să mă încrez, cum să mă apăr.
L.: Mai luăm câte una mică?
M.: Da.
L.: Băiete, două mici...
(Pauză. Chelnerul aduce paharele cu bere.)
M.: Ei?
L.: Ei!...
M.: Ei! ce spunea amicul?
L.: Nu te poate suferi... Nu știu cum venise vorba de oameni deștepți, și zic eu: „Uite, Mache e băiat deștept”... că știi că eu te-am considerat întotdeauna ca foarte deștept, nu că mi-ești amic, fiindcă mai la urmă, dă-mi dai voie șă-ți spun, n-am nici un interes să-ți fac curte... Acu, ce să mai vorbim?... te cunosc și mă cunoști, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiți toți că am și eu o calitate -