Domnul Mache șade la o masă în berărie și așteaptă să pice vreun amic; e vesel și are poftă de conversație. N-așteaptă mult. Peste câteva momente, iată că-i sosește unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fără chef. S-apropie și șade și el la masă. Cititorul mă va ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă temperamentală în tot decursul dialogului - indicație atât de necesară pentru citire caldă - și va suplini însuși cu imaginația această lipsă.
Lache: Bonsoar, Mache.
Mache: Bonsoar, Lache.
L.: Ai venit de mult?
M.: Nu... De vreo zece minute... Iei o bere?
L.: Iau.
M.: Băiete! două mari... (Către Lache:) Da... ce ai? te văz cam...
L.: Nu prea am chef... Sunt obosit... Am stat azi-noapte târziu la Cosman, până la ziuă.
M.: Cu cine?
L.: Cu niște amici... Am vorbit foarte mult de tine.
M.: Da?... Ce?
L.: E!... mai nimic... fleacuri! Nu știi cum sunt oamenii noștri?
M.: Adică... cum? mă vorbea de rău?... mă-njura...
L.: Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - exagerezi.
M.: N-ai spus tu?
L.: Ce-am spus eu? nu ți-am spus nimica... Ți-am spus că așa sunt oamenii... Tu vrei numaidecât să te
