Pentru înțelegerea acestor asperități urâte, îmi pare că, pe lângă graba, firească temperamentului dramatic incomodat oarecum de restrângerile ce i le impune situația de pur narator, e nevoie să ne gândim și la acțiunea scrisului gazetăresc asupra celui literar. Care cititor, neprevenit că iscălitura e a lui Caragiale, n-ar crede că vorbele din citatul al cărui început l-am dat nu sunt ale unui redactor oarecare de supliment literar de pe vremuri? În Păcat, reportajul,cu neologismele sale dizgrațios masate, întinde ca o parodie grotescă pe fondul serios și rural al povestirii: Ce face atâta sensație?... A făcut o nepomenită sensație popa... Succesul colosal și spontaneu n-a afectat câtuși de puțin... Când scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat în mintean... Revoltat că vrea să-i ia băiatul, preotul a făcut o elocventă apărare a cauzei sale. Cuvântul oratorului câștigase aproape pe asistenți... Tonul magistral și sever trebuia să răstoarne impresia ce preotul obținuse cu elocvența-i sentimentală... Chiar pentru o faptă sau numai pentru o demonstrație el se repezi și luă pușca... Popa înțelese că inspirația nu trebuie căutată... De neologism, ca obicei rău, nu scapă Caragiale nici în cele de pe urmă pagini ale sale de poveste. E aproape de necrezut că, în Abu-Hassan, în Kir Ianulea și în ultimul text rămas de la el: în fragmentul de Poveste, toate bucăți de ton arhaizant și popular, artistul care altfel își îngrijea scrisul cu o frică fanatică a putut lăsa străinisme moderne atât de izbitoare ca: (daruri) prețioase, cazarmă, credit, (mă gândesc la) viitorul meu, (cât îți sunt de) recunoscător, (în fiecare zi) regulat, fii sigur, te asigur, raportul (e vorba de un calif care primește raportul vizirului), om prețios, ruptură (cu înțelesul francezului rupture), împărați (din poveste) care vedeau o amenințare pentru siguranța lor. Deprinderile ziaristului bucureștean au făcut să adoarmă uneori cu totul până și atenția excepțional veghetoare a acestui artist: un exemplu tipic de ce poate mediul, în acțiunea lui neobservată, dar sigură, ca pătrunderea unei boli lungi,ascunse și fără leac.
