d-asupra sprâncenii din stânga și se poartă legată la cap cu roșu?
— Ba, am fost.
— Atunci, de ce minți?
— Ba, nu minț, boiarule; am fost. Ei?
— Nu ți-a dat pe zece farfurii, că n-ai vrut să dai o duzină-ntreagă, cu chenar conabiu lat pe muche și altul pembe îngust pe buză, o jachetă cenușie?
— Ba, mi-a dat.
— Atunci, de ce minți?
— Nu minte, boiarule! zice bătrâna din săliță.
— Taci tu!... Unde e jacheta?
— E pa mine... o port pa dedesubt.
— Ca să nu te prinz!
— Ba, sa hie al dracului care n-o poartă de frig... Sunt borțoasă, boiarule... alerg toată zâulica pân zloată – bogdaproste, îmi țâne cald la pântece și la șale.
— Dezbracă-te, poruncește d. Lefter.
— Iaca...
Și Țâca începe a-și lăpăda țoalele de pe ea. Tocmai dedesubt de tot, peste cămașă, se vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se strâmbă, că se gâdilă la sân. În buzunar, nimic; dar în fund are o descusătură... desigur o fi căzut în căptușeală. Țâca scoate și o dă d-lui Lefter, care o descoase cu briceagul din toate tighelurile... În căptușeală, nimic și iar nimic.
— Ce mi-ai făcut biletele? răcnește îngrozitor cu pumnii-n-cleștați d. Lefter, pe când ceilalți doi o strâng de aproape într-un colț.
— Care belete? zbiară și chivuța ca o nebună; ș-apoi, schimbând tonul, strigă tare către baba din săliță în țigănește: „Săi, că se sfarojesc prunele de tot!”
— Ce ai spus pe țigănește? urlă d. Lefter.
— Haoleu! încep să se bocească baba și copila, ce năpaste a fost să cază pe noi!
— Să-mi scoți biletele! scrâșnește d. Lefter; să-mi scoți biletele, hoațo! că te omor, mă-nțelegi? te omor!
Și-i trage Țâchii o palmă, s-o năucească. Atunci, toate
