Astfel grăi Febus și un hreamăt, amestecat cu uriașe strigări de bucurie, se înălță în aer. Toți întreabă, cari sunt acele ziduri spre cari Febus ne îndreaptă pribegii noștri pași și ne poruncește să ne întoarcem.
Atunci tatăl meu Anchise, depănând în sufletul său datinile vremilor străbune, zise:
— Ascultați, căpetenii, aflați acuma unde sunt speranțele noastre. In mijlocul mărei se găsește insula Creta; acolo e muntele Ida, leagănul marelui Iupiter și al seminției noastre. E o împărăție fără seamăn de bogată, în care înfloresc o sută de orașe mari. Acolo, dacă mi-aduc eu bine aminte de cele auzite odinioară, gloriosul nostru strămoș Teucer a coborât pe uscat întâia oară, la capul Reteu și și-a ales acest ținut ca scaun al împărăției. Pe atunci încă nu ființau orașul Ilion și cetățuea Pergamului, ci norodul locuia prin fundul văilor. De aici ne-a venit cultul Cibelei, mama zeilor și țimbalele coribanților[1] și închinarea în pădurea Idei și tăcerea evlavioasă a misterelor zeiței și leii înhămați, cari trag carul stăpânei lor. Haide dar, să mergem acolo unde ne îndreaptă poruncile zeilor; să îmblânzim vânturile prin jertfe și să pornim spre împărăția Gnosiei[2]. Drumul până acolo nu-i tocmai lung; dacă Iupiter ne ajută, peste trei zile flota noastră poposește în apele Cretei.
Astfel vorbește; după aceasta jertfește pe altare victimele cuvenite: un taur lui Neptun, un taur ție, frumosule Apolon, o oaie neagră[3] Furtunei și una albă zefirilor prielnici.
Umbla vorba in acest timp, că nobilul Idomeneu[4] fugise izgonit din împărăția tatălui său și țărmurile Cretei sunt pustii,
- ↑ Preoții zeiței Cibela.
- ↑ Capitala Cretei.
- ↑ Zeităților binefăcătoare li se jertfiau victime albe, iar celor răufăcătoare negre.
- ↑ Căpetenie a Grecilor; apucat de furtună la întoarcerea din Troia, făcu jurământ că, dacă va scăpa, va sacrifica pe cel dintâi om ce-i va eși în cale. Fiul lui îi eși cel dintâi înainte. Il jertfi. In curând însă zbucni ciuma; Cretanii îl învinuiră c’a adus molima, prin fărădelegea lui și-l izgoniră.
