CARTEA INTÂIA
TROIENII ÎN CARTAGINA
INTRODUCERE (1—11).
Eu, care odinioară am îngânat câteva cântece din trișca mea subțire[1], după care, eșind din păduri, silii ogoarele din apropiere să asculte de lacomul plugar — lucrare plăcută agricultorilor[2] — acuma cânt grozăviile războiului, armele și pe acel erou, care, gonit de soartă de pe tărîmurile Troiei, puse cel dintâi piciorul pe țărmul lavinian, în Italia. Multe a suferit el atât pe uscat cât și pe mare, din voința zeilor și din pricina mâniei crudei Iunona, care nu uită; multe a îndurat apoi în războaie, până să întemeieze o cetate și să dea zei Lațiului, din care a pornit mai pe urmă neamul latin, strămoșii albani și zidurile înalte ale Romei.
Muză, povestește-mi pricinile, pentru cari regina zeilor[3] a prigonit pe acest erou, vestit prin evlavia lui, făcându-l să treacă printr’atâtea necazuri și să îndure atâtea greutăți!… Ce zeitate fusese jignită? De ce avea ea să se plângă? Atâta mânie în suflete cerești!
Eneida
