— A plecat ori e aici?
— Ba e aici, boierule; îmbucă ceva.
— Zi-i să vie la mine. După câteva minute, îngrijitorul era din nou înaintea stăpânului său.
— Ia ascultă, Bănică, cunoști pe Haim, jidanul, din strada mare?
— Ăla de la Cavalerul de modă?
— Ce cavaler de modă, mă prostule!
— Ăla de umblă după spital, boierule.
— Ăla. Ce are a face cu Cavalerul de modă?
— Păi nu ține tot el și prăvălia de galanterii!...
— Așa?...
— Păi dar cum: și prăvălia de galanterii, și acsizele și jugăritu...
— Să te duci numaidecât la el să-i spui să vie la mine, astăzi, neapărat, m-ai înțeles?
— Prea bine.
— Să-i vorbești la o parte, mă...
— Da' lasă, boierule...
— Haide, pleacă. Bănică ieși. În urma lui, Tănase prinse a gândi din nou la Mihai. Bucuria de a împărtăși Tincuței, el cel dintâi, întâmplări extraordinare, pe care le istorisea în felul lui, cu"mă-nțelegi? aud? ", de astă dată era fără margini; avea în sfârșit, cu ce s-o umilească și despre partea lui "neni-su Matei".
