văd, da' sunt cam mulți. Să tot dau peste 200 de zile, că românul simte el că-și vinde mintea pe nimic, dar nare ce-și face capului de sărăcie.
— Da' știi tu cum să-i aduci: vin sărbătorile Crăciunului și oamenii au trebuință de bani.
Bănică mustăcea, uitându-se pe furiș la stăpânu-său.
— Și matale râmâi făr' de parale... Tănase începu să râdă.
— Zău, mă Bănică: am luat banii din altă parte. Aștept pe Nichitachi să i-i dau. Iacătă-l că vine.
În adevăr, o birje, cu două mârțoage de cai și cu un jidan vizitiu, intră din noroiul de pe stradă în curtea pavată cu pietroaie a lui Scatiu. Bănică tot sta la îndoială. Stăpânu-său îi făcu vânt:
— Hai, cară-te.
— Mă rugam să-mi dai și mie niște parale...
— N-am, mă.
— Că vine Crăciunul, și n-am nici de unele..
— Ei, al dracului!...
— Zău, boierule.
— Măăă!... Și jumătate râzând, jumătate supărat, Tănase deschise din nou casa de bani și scoase
