Pagină:Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu.djvu/36

Această pagină nu a fost verificată

— Arendați-mi-o mie, domnule Tănase.
— Taman! Te-am și găsit bun de plată! Bănică râdea încet, fără să se supere, sceptic în fond, ca unul care știa toate cotiturile vorbei lui Scatiu. După câteva minute adause:

— Veniseră niște oameni de la Gurgueți să ia bani pe muncă.

— Mulți?
— Păi gândesc că tot aș face vro 200 de zile. Măcar de-aș găsi cui să dau, să îmbrac toată via.

— Ce le dai pe zi?
— De pomană, boierule: unu, unu și zece, unu și douăzeci, când în primăvară se urcă la trei și la patru.

Scatiu păru că se gândește. După un minut scoase pumnul de chei și deschise casa de bani.

— Doar să-ți dau din altă parte. Și, zicând astfel, luă cinci fișicuri de argint dintr-un coș de sârmă, și le puse pe masă. Apoi desfăcu o condică lungă și însemnă cu scriitura lui chinezească: "dați lui Bănică, itidentul

de la vie".

Bănică luă fișicurile, se uită la ele socotind în gând, și apoi rămase privind spre Scatiu.

— Cât îmi dați, boierule?
— Tu nu vezi: 500
— Ba