la disperare. Ce căutați în curtea mea!... Duceți-vă la ministru!
Unii dintre săteni plecară; alții nu.
— Pe noi ne-a chemat boierul nostru. Scatiu începu să zbiere.
— Boierul vostru!... Chivule, Ilie, dați-i afară! afară! Vătășeii luară lumea mai cu bine, mai cu rău și o scoaseră afară din curte, închizând porțile. Scatiu se întoarse la socru-său, urmat de cei doi inși.
— Acuma, tată socrule, să ne răfuim amândoi. Puneți mâna pe el, mă.
Bătrânul văzuse de pe fereastră cum îl părăsiseră țăranii, și, neavând nici o putere, își plecase capul pe masă și plângea. Cei doi vătafi puseră mâna pe el. Scatiu poruncea:
— Dați-i șuba și aduceți un curmei. Vătafii aduseră blana și frânghiuța.
— Legați-l! Chiru îl înfășură în blană și-l legă cu frânghia pe deasupra. Apoi îl luară pe sus să-l puie în sanie. Caii însă nu erau gata. Așteptând, ei putură vedea, cu toții, peste gard, că sătenii nu se risipiseră, ci așteptau. Atunci Tănase porunci celor două slugi să-și aducă puștile.
Când sania fu gata, așezară pe bătrân, ca pe un sac, într-un colț. Scatiu se sui alături.
