— Cu multă plecăciune, boierule. Conu Dinu sta tot la masă. Cum îl văzu își întoarse privirile în altă parte și răspunse pe același ton:
— Mulțumim dumitale. Tănase încuia ușa. Bătrânul începu să strige:
— Nu-ncuia ușa! nu-ncuia ușa!
— Nu urla așa, c-avem de furcă amândoi.
— Nu-ncuia ușa!
— Mi-ai fugit de-acasă, ha?
— Nu-ncuia ușa!
Ochii bătrânului stau să-i iasă din cap. El striga cât îl lua gura, repetând aceleași cuvinte: "Nu-ncuia ușa". Scatiu fu silit să descuie ușa.
— Pentru ce mi-ai plecat de-acasă, boierule? Conu Dinu păru că se liniștise.
— Pentru că așa am vrut.
— Așa ai vrut?
— Da.
— Așa? Stai că te-nvăț eu minte. Și zicând astfel, se sculă și chemă pe Nae.
— Spune lui Chiru să vie-ncoace cu Ilie — și să schimbe caii.
Nae îl luă la o parte și-i șopti ceva la ureche. Tănase se repezi afară, la oameni, furios.
— Măi fraților, vreți, se vede, să m-aduceți
