un steag atrage luarea-aminte: roșu-aprins, cu o cruce la mijloc și împrejur cuvintele: „Viata e scurtă, privegheaza și te roagă”. Asta-i faimoasa Salvation Army, sau mai bine oastea lui Dumnezeu, care duce o goană strașnica pentru cucerirea sufletelor, în chip sgomotos, prin cântece, prin tobe și tromboane, și prin discursuri ce sună cași tromboanele. Iată acum și sufragetele; au venit cu harabaua — o tribună ideală, care lunecă pe roate, din străzi în parcuri și din parcuri în străzi; pretutindeni își poartă manifestele verde-alb-liliachii și rochiile elocvente, cari se sbat a razboiu mai dihai ca steagurile. Vorbește una tânără, subțirică; și vorbește aprins, cu glas ridicat, și are niște ochi, de unde scântei pornesc; și desigur, e vina ei, de nu vă pot arăta și pe ceilalți oratori. Nu-s mai puțin interesanți. Când îi asculți, ai prilejul să prinzi și ceva din firea Englezilor. Vorbesc ei cu ușurință, dar fără proporție; încep cum nu trebue și sfârșesc unde nu trebue; aduc adesea pilde prea comune și amestecă lucruri din viata lor intimă, familiară. Altfel oameni stăpâniți, își reșpectă unii-altora ideile; și desbateri aprinse, cari pe aiurea s'ar înălța până la ceea ce noi
