prospețimea ceea de flori ale închipuirii, cari nu se veștejesc niciodată.
Astfel e balada „Copiilor în Pădure", al cărei manuscris de pe timpul Elisabetei se păstrează la British Museum. Ne vorbește, despre doi orfani — soră și frate, — rămași în grija unui unchi hain. Acesta, spre a-și însuși averea lor, îi lasă într’un codru întunecos, unde se prăpădesc, și stoluri de prihori vin de le acoperă cu frunze trupurile reci.
Apoi „Cinderella". Poate cunoașteți și din poveștile noastre pe sărmana cenușereasă, care pe cât e de frumoasă, pe atâta zi albă nu are din partea mamei și surorilor vitrege. Și când într’o seară îi curg lacrămile pe o vatră, o zână se ivește și-i aduce haine și găteli scumpe și conduri de aur, spre a se duce la serbarea Palatului; dar mai mult ca până la douăsprezece noaptea să nu stee. Și merge ea și dintru început îi cade cu drag fiului de împărat; și zăpăcită de iubire, dacă vede mai târziu că-i să bată douăsprezece, repede o ia pe scări, lăsând în fugă un condur, după care avea să fie recunoscută pe urmă.
Iacă si „Frumusețea Adormită”, din care o versiune a dat și Tennyson. E, cum spune el : „reflexul unei trecute legende”. Și aidoma ca
