îndrăgostit, dar cînd după lungi și înflăcărate protestații de amor l’a întrebat fata: «Cum te cheamă?» — și l’a auzit răspunzînd cu timiditate «Curius» — a pufnit’o rîsul, și i s’a stins ca prin farmec dorul de iubit.
Și cum să nu i se stingă dorul ? Dragostea are și dînsa unele curiositâți în jocul ei; cînd mîna iubitei se rătăcește prin părul iubitului, cînd trupurile se inlănțuesc, buzele șioptesc vorbe dulci, și nemulțumite cu numele de botez, ori cît ar fi de armonioase, aleargă la diminutive, făuresc pe Ștefânică, Mișiulică sau Iencușor. Curius pentru dragoste, nu mergea. Numele acesta chiar însoțit de calificativul Dentatus, putea să fie minunat spre a nimici oastele lui Pyrrhus, dar nu făcea parale spre a învinge inima unei femei.
Natură veselă, dorind să trăiască și dînsul ca toți cei fără aspirațiuni mari, care cer vieței cît se poate mai puține sbuciumări, și să mulțumesc cu o situațiune modestă, Curius s’a trezit cu timpul aruncat în toate vîrtejurile, fără cea mai mică tragere
