La tablou, problemele cele mai grele, erau reservate pentru dînsul, profesorul de istorie îi pretindea în special să cunoască pe de rost toată istoria Romanilor, afurisita de istorie din care i se culesese numele, iar cînd făcea și el o greșeală, ca or ce copil, îl aștepta o pedeapsă mai strașnică. Apoi îl mai luase și băeții în bătae de joc, înjumătățindu-i numele. Iar acasă Duminica, tata Ceauș îi amintea vecinie să nu pearză din vedere, că numele său este menit să treacă posterităței, ca acel al învingătorului lui Pyrrhus.
Anii copilăriei trecură, svăpăiatica tinerețe începu să scuture inima lui Curius, ajuns student în litere; ochii ’i scînteiau, fața i se aprindea cînd zărea chipul dulce al fetelor.
Nu e vorba, gînduri serioase, gînduri de căsnicie nu avea el; să mulțumea să învîrtească puțină curte și dorea să găsească ca toți băeții, o inimă care să’l priceapă, măcar pentru cîte-va luni de zile.
Încercări zădarnice, cuvinte de dragoste rostite în pustiu, căci inima nu se arătă.
În cîte-va rînduri, s’a crezut băiatul gata
