paricidul, tîlharul, nu’și petrec anii între paturi ziduri, fără să poată schimba un cuvînt cu semenii lor, dîndu-li-se mîncarea printr’o ferestrue, primind aerul de sus printr’o crăpătură a zidului ca în Franța, Germania și alte state.
Pentru osîndiții țărei noastre există viața în comun, și într’un singur penitenciar, numai în timpul nopței, ei sunt izolați.
Dar toate aceste amănunte pe cari le înșir aci spre a dovedi gradul de civilizație al poporului nostru, le cunoașteți în de-ajuns.
Le-ați auzit probabil de la dascăli prin școli; iar mai tîrziu prin întruniri publice, prin parlamente vi s’a spus de mii de ori de către oratori cari luptă de la Tudor Vladimirescu neîncetat spre a ne mai dărui cîte o libertate, astfel în cît nu o să mai știm unde să le punem pe toate.
Din nenorocire, pe tabloul cel mai frumos, vine cîte o muscă de’și lasă urmele.
N’avem sistemul celular pentru «osîndiți», îl avem însă în practică pentru «preveniți», adică pentru omul care nu se știe la urma urmelor dacă e sau nu vinovat.
