Fie asasinat, fie sinucidere, ad-libitum, după dorințele- fie-căruia, în baza maximei care spune: morții cu morții, vii cu vil, inimele 'a unor sume de romîni au săltat de bucurie, cînd s’a lățit svonul despre această nefericită întîmplare.
Mai întîi au tresărit cu satisfacție șeapte suflete ministeriale.
«In sfîrșit au exclamat gurele celor șeapte suflete, Parîsianu s’a sinucis și noi am scăpat de amenințările sale, de memoriul său scris pe una mie nouă sute fețe, de acuzarea că l’am făcut scăpat, și multe altele. Parisianu s’a sinucis! Dumnezeu să’l erte cum ne-a ertat pe noi Pictorian !»
In vremea aceasta, politicianii năbădăioși își frecau miinele cu satisfacție, gazetarii ’șl pregăteau topul de hîrtie, își alegeau condeele și cu toți strigau : «Ha ! ha ! ha! Se ’ngroașe gluma; a fost ce a fost, dar de acum înainte are să fie mal frumos. Parisianu a fost asasinat din ordinul guvernului, cu mîna unul agent al guvernului, pentru ca să i se fure memoriul scris pe patru mii nouă sute de fețe» și dai înainte tot crescendo. Revoluția era gata, gata.
