dacă nu sunt acolo greci. Seizul, tinându-i calul ca să-l încalece, a tras cu un pistol ce-l avea la brâu asupra pașei; din miracol sau din norocirea lui, glonțul se opri în chimirul ce-l avea sub șalul cu care era încins, în chimir avea vreo 500 de mahmudele (monedă de aur). Astfel scăpă pașa de moarte.
Pe dată ordonă păzitorilor lui să cerceteze de cine a fost bulgarul pus să-l omoare. Aceștia cercetând pe vinovat, acesta le-a mărturisit că, din dragostea către religia lui, văzând că pașa se pregătește a ataca monastirea de călugărițe, și ca să nu se facă vreun rău sfintei biserici, a comis acest fapt. Atunci, înțeleptul pașă ordonă, pe de o parte, arestarea seizului, iar pe de alta, trimise starețului monastirei Cernica toate acele mahmudele, ce le avea în chimir și care îi scăpaseră viața, cu rugăciune ca jumătate din ele să se poprească pentru monăstirea Cernica și jumătate să se trimită, prin doi călugări, însoțiți de trimisul său, și să se numere din parte-i stareței monăstirei Pasărea. Totdeodată, trimisul său trebuia să se încredințeze că nu se află greci în acea monăstire.
Aceste fapte turcești nu puteau rămânea nepovestite de mine, fiind pline de înțelepciune și morală.
Acum să ne întoarcem în București, la Chehaia bei. Acest mare comandant al expediției turcești fu înștiințat de comandantul coloanei ce era trimisă la Târgoviște că trei comandanți ai cetelor de arnăuți ce erau cantonați la Câmpina, sub Bimbașa Sava, la Câmpulung, sub căpitan Farmachi, și la Curtea de Argeș, sub căpitan Mihali, voiesc a i se închina, cu toate cetele lor, Și a se pune sub ordinele sale. (Aceste cete de arnăuți făceau parte din Armata țării, sub mai sus-numiții căpitani ai lor și erau toți mercenari, afară de cetele de seimeni, dorobanți și catane, care, mai în urmă, se împreună cu Ipsilante.)
Chehaia bei primi această propunere și scrise lui Bimbașa Sava ca să adune pe toți arnăuții și să vi<nă> cu ei în București, iar drept răsplată acestei supuneri va scrie sultanului ca să-l facă spătar al tuturor oștirilor române. Atunci, Bimbașa Sava, adunându-și cetele, a venit spre închinăciune și, sosind la monăstirea Ciorogârla, alese vreo sută de arnăuți, cei mai voinici și mai strălucit gătiți, ca să-i ia cu sine, dimpreună cu căpitanii Ghenci aga și Mihali, pe cari abia a putut să-i înduplece ca să-l însoțească; aceștia se îndoiau a se încrede promisiunilor lui Chehaia bei, zicând că turcii sunt înșelători. În sfârșit, după ce le-a alungat temerile, își urmă drumul până în Capitală. Toți erau călări. Intrară pe la Cotroceni și poposiră
