peste drum de acele case se afla o bărbierie; bărbierul făcea nunta fiicei sale și, pentru respect sau temere, ținea, în ziua duminecii, obloanele închise la ferestre, căci peste drum sta Gavanozoglu. Pe la asfințitul soarelui, pașa văzând de pe fereastră această schimbare, trimise un slujbaș de ai săi să cerceteaze ce a pățit bărbierul, de stă toată ziua cu obloanele de la ferestre închise. Trimisul găsește prăvălia plină de musafiri jucând hora miresei, în cântecul pe înfundate al lăutarilor.
Intorcându-se și raportând pașei, acesta l-a trimis îndărăt cu ordin ca bărbierul să deschidă obloanele și să-și petreacă nunta în tihnă, toată noaptea, cum îi va plăcea; pe de altă parte, trimise de invită la el pe Chehaia bey și pe ceilalți pași, ca să privească din ferestre nunta bărbierului și pe mireasa cu beteala pe cap jucând hora în cântecul lăutarilor. După ce se adunară pașii și priviră nunta românească, trimiseră miresei zece mii de lei, mulțumind din parte-le și urând viață bună noilor soți.
Gavanozoglu fusese dat în gazdă la acele case ale lui Barbă-Roșie, ca să fie aproape de cazarmele turcești din Podul Beilicului, unde își avea trupele.
Chehaia bey trimise o coloană numeroasă din oștirea sa spre Târgoviște, ca să vâneze și acolo din grecii lui Ipsilante. O altă coloană o ținea ca rezervă tăbărâtă la Pantelimon, pe câmpia Ștefănești, Cernica și Manolache, având în vecinătate monăstirea de călugări Cernica, precum și Pasărea, monastire de călugărițe. Iată ce se întâmpă la această coloană: un pașă, care avea cartierul său în monastirea Pantelimon, primește de la spionii săi armeni o denunțare falșă. În monastirea Cernica erau refugiate peste o mie de familii negustorești din Capitală, care făcuseră tabără chiar în curtea monăstirei, cu copiii și neveste, și erau hrănite cu din ce brumă aveau călugării. Acel falș denunțător spusese pașei că se află o sumă de greci zavergii ascunși în monăstire de călugări. Însuși pașa încălecă pe cal, luând cu dânsul vreo o sută de turci cu 4 tunuri; descălicară pe malul de dincoace al bălții monastirei și așezară tunurile pe mal cu gurile spre monastire. Au strigat atunci să vie din monăstire vreo patru, cinci călugări mai fruntași, ca să-i întrebe dacă au greci pe la dânșii. Starețul monastirii, înspăimântat de acea groaznică oștire, trimise cinci duhovnici bătrâni ca să vază ce este. (Stareț era răposatul Calinic, devenit în urmă episcop al Râmnicului Vâlcii.) Pașa întrebă pe acești duhovnici, zicându-
