de sub iataganul turcesc, că atunci vom fi binecuvântați de tot poporul care sufere. Tatăl meu, când a domnit peste această țară, a făcut cele mai mari bunătăți, astfel vom face și noi și, dând Dumnezeu să biruim, vom merge să scăpăm și patria mea, scumpa mea Elada, care geme sub jugul barbarilor.
Atunci, înțeleptul și bravul oltean, domnul Tudorin, îi răspunse românește:
— Prealuminate beizadea Dumitrache, vrednică de toată lauda este pornirea Luminăției Voastre și toată Elada vă va binecuvînta, în vecii vecilor, dar eu sunt pornit a cere de la sultan depărtarea grecilor din țara mea, căci ei au prăpădit-o în decursul unui veac, și să-l rog să ne dea dreptul nostru strămoșesc a ne alege domn, mitropoliți și episcopi români, să ne cârmuim țara cu boierii noștri, cum a fost ea cârmuită din moși strămoși; noi vrem să fim împăcați cu sultanul și cu pașii lui de pe toată marginea Dunării; apoi, mai e încă o vorbă pe care o are românul, că înălbitorul nu poate ședea la un loc cu cărbunarul; acesta e un adevăr pe care l-au știut toți strămoșii noștri.
Atunci se mirară mulți de curajul lui Tudorin. -— Auzi, auzi, gorjanul să răspundă așa lui beizadea Dumitrache, ziceau cei de față.
— Luminăția Ta, urmează-ți lăudatul scop, zise iar Tudor, treci Dunărea, că nu te împiedică nimeni de la asta, aci în țara mea.
Ipsilante îi răspunse uimit:
— Dacă e așa, urmează-ți și d-ta drumul, dar vezi să nu te călești.
Iată de ce i-a citat zicala cu cărbunarul și înălbitorul, fiindcă toată, toată infanteria elenă era îmbrăcată în dulămi negre, cu eșarfe tricolore de mătase, iar catanele noastre erau îmbrăcate în alb.
A doua zi, în zori, a plecat la Târgoviște Ipsilante cu toți elenii lui, cari erau împărțiți în două cete: mavrofori și cavalerie. Cei dintâi erau infanterie regulată, purtând cocarde tricolore la piept și semnul morții, de argint, la chivere. Comandantul lor era maiorul Suțu, ce-i zicea și Chiabap. Ceata de cavalerie era numai de mercenari moldoveni, numiți arvați, sub comanda lui Caravia, Duca și căpitan Farmachi. Această ceată a făcut multe rele în drumul ei, jefuind pe nenorociții bejenari (fugari), luându-le armele, caii și tot ce aveau mai bun. Cetele astea s-au stabilit în Târgoviște, dezvelind de învelitoarea de plumb marea și frumoasa Mitropolie, ca să taie gloanțe pentru batalionul de infanterie de mavrofori, care se numea și batalionul sacru. Ipsilante avea ca adjutanți ai lui: pe unul
