cu hramul 40 de Mucenici, însă Matei Vodă Basarab, la anul 1633, plăcîndu-i poziția, a rugat pe vornicul Cocorăscu de i-a dăruit acel loc, îndestul de spațios, pe care a ridicat Sfânta biserică a Sărindarului, cu patronajul Adormirei Maicii Domnului. Deși tradițional se zice că i s-a dat numele a 40 de Mucenici, însă adevărul nu e acesta. Adevărul este că i s-a păstrat numele patronajului celui dintâi, al 40 de Mucenici, care, pe urmă, s-a dat sfintei biserici a Episcopiei Râmnicului, pe locul căreia astăzi e Ateneu și Grădina Episcopiei. La această mănăstire se îngroapa familia Ghiculeștilor. Bunul și creștinul domn Grigore Vodă Ghica se bisericea aici în ziua citirii sfântului acatist, în postul cel mare, împreună cu toți boierii. Am fost față la marele parastas, în timpul când s-au depus rămășițele părinților lui vodă, banul Dimitrie Ghica, în cavoul cel nou al familiei. Era toată boierimea, dimpreună cu vodă, la serviciul funebru și, când a fost sărutarea oaselor, s-a coborât vodă din tronul său domnesc de a îmbrățișat coșciugurile cu oasele părinților săi și le-a sărutat cu lacrămile în ochi. În acea zi s-au făcut milostenii la săraci, s-a dat masă pentru toată sărăcimea aflată la această solemnitate, s-a trimis și vinovaților din pușcărie demâncare și lumânări, s-au iertat cei cu vini ușoare. Această biserică mare a Sărindarului este lucrată pe dinăuntru după modelul bisericii Sfintei Sofii din Constantinopole; are două rânduri de loji pe sus și două rânduri de jețuri pe jos. Sfânta icoană mare a Maicii Domnului era împodobită cu o coroană mare, lucrată cu pietre de smaragd și rubine. La secularizarea mănăstirilor, fostul egumen grec a trimes icoana la Patriarhia din Țarigrad. Ea prețuia până la cinci mii de galbeni și pentru furarea ei, guvernul de atunci a reclamat la Patriarhie. Dar nu știu ce se va fi făcut, căci operația secularizării s-a săvârșit fără nici un control, fără vreun comitet numit pentru o așa importantă operațiune, ci ea a fost lăsată la voia numai a ministrului Cultelor, Golescu, zis Răpilă, și ce a vrut a făcut (vai de monumentele țării, căci astfel de soartă au avut ele întotdeauna). În curtea Sărindarului, pe lângă casele egumeniii, se aflau, pe spațiosul loc, mai multe odăi, care serveau, în vechime, la căutare nebunilor, ce erau aduși ca să cază la rugăciunile ce se făceau la sfânta icoană a Maicii Domnului. Ei erau puși în lanțuri și hrăniți de către stat, fără nici o altă îngrijire doctoricească. Aceasta a fost până la începutul secolului al XIX-lea, iar la 1802 au fost mutați în curtea bisericii, la icoană, unde iarăși erau astfel de încăperi. Aci însă nebunii erau puși, ziua, în butuc și noaptea în odăi, căci făceau mare zgomot.
