Pagină:Dimitrie Papazoglu - Istoria fondărei orașului București.djvu/74

Această pagină nu a fost verificată

bisericii, a avut dreptul de la Patriarhie a locui acolo, ocupând partea Hanului „Zlătari" de lângă clopotniță, astăzi în fața „Hotelului de France". Acolo m-am născut și eu, la 1811, martie 28, în vremea ocupației oștirilor rusești. Peste drum de ferestrele noastre, unde astăzi este „Hotelul de France", în casele atunci ale Ipsilantoaiei, sau Dămăroaiei, era cartierul generalului Michelson, șeful suprem al oștirilor, avându-și cancelaria în Hanul „Zlătarilor"; de acolo, de la ferestrele încăperilor noastre, am putut privi toate evenimentele ce s-au petrecut în Capitală până la ieșirea din casa părinților și intrarea în Oștirea Românească, la anul 1830, mai 5. Acest Han al „Zlătarilor", în vremea lui Nicolaie vodă Mavrogheni, la 1777, a servit și de arsenal al oștirilor turcești ce se băteau cu cele austriace. Toată curtea era încărcată de piramide de ghiulele și cu grămezi de tunuri. În acest han ședea și Dumitrache Turnavitul, sfetnicul și casierul suprem al lui vodă Mavrogheni, ce era suprem mareșal asupra oștirilor turcești. Peste drum de acest han era monastirea Sfântul Ioan Botezătorul și înainte Mergătorul, care în slavonește se numea sfântul Ioan Predidici (înainte Mergătorul). Acest mare sfânt servea în Capitală și în tot județul Ilfovului, pe când nu era pomeneală de doctori în Capitală, servea, zic, de doctor tămăduitor al tuturor boalelor; alerga lumea din București și județ, cu cea mai mare credință, de depuneau în genunchi rugăciunile lor, făcând paraclise, sfeștanii și masluri, și se întorceau cu mir, anaforă și aiasmă și cu câte un șiret de bumbac, pe care erau înnodate rugăciunile și evangheliile ce se citeau la slujbele sus-menționate. Întorcându-se acasă, mirul îl punea la căpătâiul bolnavului și pe urmă se afunda cu el; din anaforă și aiasmă le dădeau să guste dimineața, iar găitanul cu noduri îl atârnau de gâtul bolnavului până la însănătoșire, căci cei mai mulți, cu credința fermă, se făceau sănătoși, altfel nu s-ar fi putut întinde o asemenea credință peste întreaga Capitală, peste întregul județ, ba încă . peste județele învecinate. Preoții acestei biserici tămăduiau și de brâncă, scriind peste umflătură, cu cerneală, sfânta cruce. Astăzi acea sfântă biserică a Sfântului Ioan Botezătorul stă în părăsire, fără nici un ajutor din partea guvernelor ce s-au succedat, ba încă sub ministerele trecute se proiectase și dărâmarea ei.

Am spus că poporul nu avea alți doctori, decât pe sfinți și pe sfinte, precum: Ion, Maica Domnului de la biserica Olarilor, Sf. Elefterie de sub Cotroceni, Sf. Vineri, Sf.Trei Ierarhi de la Colțea, Dimitrie Basarabov, Sf. Haralambie și Sf. Mina (aceasta pentru hoții). Singurul vodă avea doctorul și spițerul lui, iar pentru nemți și unguri era doctorul Baratul (un arhimandrit catolic, parohul Bărăției), care știa, prea bine, una și singură