Pe tot parcursul cortegiului, azi Calea Șerban Vodă, sunau clopotele de la toate bisericile, până ce cortegiul sosea la biserica Curtea Veche. La ușa bisericii, domnul era primit de către mitropolit, cu tot clerul, cu Evanghelia și Crucea în mână; conducea pe domn cu imnul slavoslovic până în sfântul altar și, când intra pe ușa altarului, se dedea semnalul la corpul artileriei din casele Cornescului, astăzi Hotel „Union"; acolo erau numai patru guri de tun, păstrate pentru solemnități și care astăzi se află ca trofee în arsenalul cetății Vidin. Acele tunuri începeau, pe dată, a vesti Capitala că Măria sa vodă, în momentele acelea, intra în altar cu mitropolitul și episcopii, de mână, ca să primească sfânta ungere cu Sfântul Mir cel Mare. Mai întâi, domnul ocolea sfânta masă, de 3 ori, în cântecul imnului, ca la cununie, Isaia dănțuiește, apoi era miruit de mitropolit, cu Mirul cel mare; după acea se ținea leturghia zilei, se miruiau toți și salutau pe domn, sărutând Crucea ce o ținea în mâna sa, pe tron. Mitropolitul, în vremea asta, sta în jeț lângă domn, în dreapta, iar în partea stângă era jețul doamnei, împodobit, ca și al domnului, cu mărcile țării.
După ce se sfârșeau acestea, se dădea semnalul de plecare și urma cortegiul până la Palatul Domnesc, în sunetul clopotelor și în veselia cetățenilor, deoarece șeful contabilității continua cu azvârlirea banilor noi pe stradă, până la palat.
Eu am văzut intrarea în București a doi domni: Alexandru Suțu, la 1818, și Gr. Ghica, la 1823. Alexandru Vodă Suțu își avea Palatul Domnesc în Podul Mogoșoaiei, casele lui Costache Ghica, zis și Bragadiru, căci era general civil rusesc. După sosirea lui vodă la Palat, meterhaneaua se așează în spațioasa curte, care era pe locul astăzi al caselor Lahovari, până în prăvălia lui Reș giuvaergiul. Vodă intra în saloanele lui, unde capugiul (amploiat turc) citea firmanul împărătesc în turcește, apoi firmanul se citea și în românește, de către postelnicul cel mare, în sunetul tunurilor, al meterhanelii și al urărilor islam-ceaușilor. După asta, domnul primea salutările boierilor și sărutări de mână, dimpreună cu doamna; împărțea apoi caftanele și posturile.
Discursurile de urare se țineau în salonul palatului, față cu mitropolitul și episcopii, și în răsunetul tunurilor. Solemnitatea isprăvită, se retrăgeau toți, și după o săptămână era masă mare domnească, cu meterhaneaua și chindiile. Această numire de chindii s-a dat tobelor celor mari ale meterhanelii, căci întotdauna se punea vodă la masă, la 12 ceasuri din zi, sau șapte ceasuri turcești, și de atunci a și rămas numirea tobelor, chindie, adecă vremea prânzului.
