lui este realizată și obositoarele lui sacrificii se văd satisfăcute ?
Spune-mi, militarul acela, care împreună cu mine înfruntam moartea, la 4 ore după-amiază, luni 13 septembrie, anul 1848, în Dealul Spirii, lăsând acasă soție, copii, surori, frați și părinți, numai ca să ne aflăm la împlinirea datoriei noastre, nu este el vesel astăzi ? Nu este satisfăcut ? Nu este mândru a zice că am atârnat pe pieptul meu medalia Patriei mele, semnul vitejiei și al devotamentului meu pentru dânsa ?
Spune-mi, militarul acela din activitate nu așteaptă și el, oare, cu mândrie și cu zel, acest minut ferice, când, astăzi, vede că se bucură vechii săi camarazi ? Nu-și va îndoi și el puterile lui, într-o zi, ca să facă tot pentru Patria sa, să-și dea inima, sângele și chiar viața sa ?
Spune-mi, tânărul militar, văzând astăzi cum Patria lui știe a răsplăti, nu este și el gata a se înfășură în steagul detașamentului său și a muri pentru dânsa ?
Spune-ne, copiii noștri, văzând exemplul părinților lor, nu vor sta și ei în grindina gloanțelor și ale cartecelor inamice, ca părinții lor? Și bătându-se veseli ca dânșii, nu vor voi a muri pentru Patria lor ?
Da! Ne vor spune, negreșit, căci răsplătirea o văzură făcută chiar pe tărâmul de glorie, prin împărțirea medaliilor de bronz, puse pe pieptul luptătorului chiar de către Guvernul Provizoriu de atunci, precum odată se făcea de către glorioșii noștri domni, răsplătind ostașilor celor bravi și credincioși, prin dare de pământuri, de nobleță, de cai cu gătelile lor, de prăzile inamicilor și chiar de mâna fiicelor lor.
Lupta cea vitează din Dealul Spirii, în București, a Oștirii Românești cu numeroasa trupă otomană, ce intra în Capitală, sub comanda lui Omer pașa, la anul 1848, 13 septembre, ziua luni, la 4 ore după amiază.
La această luptă, luând parte și eu, autorul acestei broșuri, fiind șef al Companiei a 5-a, din Regimentul nr. 2, și în toată activitatea, căci mă aflam de zi peste streji, am socotit de a mea datorie ca să o descriu, în adevărul ei, de a se vedea de către români și a se ști, în tot viitorul României, că curajul românului, în urma mai multor umilințe la care evenimentele l-au adus, nu a fost pierdut, ci, ca niște nepoți ai strămoșilor lor romani, ca niște viteji ai lui Mircea, Vlad, Mihai și Șerban, știură, în stâmtoarea Dealului Spirii, să recâștige aplauzele Europei și să glorifice numele de român.
Când, la 9 septembrie, se vesti că se porni din Giurgiu, oștirea turcească, sub
