pe dată, de se chemă aga și îi porunci să meargă din brutărie în brutărie, să cântărească pâinea, în răspântiile orașului să bată toba că n-are să plătească nimenea mai mult jimbla decât cu prețul de 25 parale, iar la cântar să fie ocaua pe deplin. Și iată așa pătimiră lacomii de brutari, care jefuiau poporul cel sărac.
Aleagă-și, dar, legiuitorul constituțional sau deputatul județean, care e mai bună din două, libertatea speculatorului, care se pune în grevă și lasă pe sărac să moară de foame, sau legea severă ce trebuie făcută și aplicată în privința vânzării acestor două articole de întâia trebuință ?
Nu pot termina povestirile mele fără a arăta și purtarea armatelor străine ce după timpuri au venit și au locuit între noi, în acest oraș de bucurie. Încep dar cu armata suzeranului nostru otoman. Totdeauna șefii acestei armate, diferiți pași mari, au avut ordin de la sultan ca să se poarte bine cu locuitorii țării și să ușureze necazurile raielii, căci totdeauna această țară a fost jignita de îmbelșugare â Sublimei Porți. Într-adevăr că oștirile turcești, în diferitele lor invaziuni, aveau purtări foarte blânde cu locuitorii țării, ba încă făceau multe milostenii și mult ajutor dădeau săracilor. Dacă s-a întâmplat uneori că ienicerii și tătarii, ce se aflau în armata turcească, au făcut oarecare cruzimi, dânșii au fost totdeauna pedepsiți cu asprime de către mai marii lor.
Turcii nu tăiau, nu omorau decât pe răzvrătitori, pe revoluționari, pe spioni și pe trădători, și aceștia adesea erau din alte neamuri de streini cari locuiau între noi.
Cultul și bisericile noastre au fost nu numai respectate, dar totdeauna și protejate. La invaziunile otomane, când locuitorii, de spaimă, se băjănăreau în țări străine, toate stările lor erau depuse în sfintele biserici, care erau înconjurate cu ziduri și hanuri mari și, după cum zisei, niciodată n-au fost atinse de către oștirea otomană și, prin urmare, nimeni nu are dreptul de a vorbi rău de această oștire a suzeranului nostru de atunci, care, dacă venea în casa noastră, venea și contra dușmanului cu care se războia.
Țara noastră, cea totdeauna păzită de D-zeu, avea și apărătorul ei, și acesta era drept-credinciosul și creștinul rus, protectorul nostru. Bravele și disciplinatele oștiri ale marelui țar al Rusiei numai atunci veneau în țară când era trebuință ca să ne proteje, căci domnii și boierii țării după vremuri înșiși le invitau, prin deputațiuni și prin petiții către țar, cerându-le ajutorul, mai cu seamă când vedeauj pe domnii
