la grajd și-i spune că vătaful de curte al boierului, care era un om bătrân al casei, având și rangul de pitar, nu-i dăduse la grajd pe deplin porția de orz a cailor ce avea. Trimite și-l cheamă și iată ce-i zice bietului bătrân pitar, vechi vătaf al casei, acest fiu de boier care șezuse zece ani la Paris:
— Pezevenghiule! Sacre nom d'un Dieu! Cum se poate să îndrăznești să nu dai de mâncare pe deplin la cai ? Ieși afară și împlinește demâncarea, că-ți trag palme!
A plecat bietul bătrân cu lacrămile în ochi. Atunci, eu, îndestul de emoționat, îl întreb:
— Cum se poate, domnule polcovnic, să dojenești în astfel de chip pe bietul pitarul Gheorghe, care ține, cu creditele sale în piață, toată casa d-voastră, când rămâne în lipsă, până să primiți arenzile moșiilor ?
Iată ce mi-a răspuns, căindu-se grozav, franțuzitul meu român:
— Miră-te, mon cher ami, miră-te, Dumitrache dragă, de mine, care am crescut 10 ani la Paris și unde stăpânii, când strigă pe servitorii lor, nu-i scot din: monsieur Jean, monsieur Edouard sau monsieur Charles; ce mi-a venit astăzi, eu nu știu! Eu socotesc că încă 10 ani să fi mai șezut în Paris, nu puteam ca să uit moravurile boierești de acasă. Vezi ce va să zică educația primită de la lapte, vezi ce va să zică, când în copilărie ai auzit adesea pe români înjurând și atacând așa de rău pe supușii lor! Eu o să dăruiesc mâine lui George 20 de galbeni, ca să mă ierte, și am să fulger și vreo patru palme, față cu el, sevitorului meu, care m-a mințit. Eu îi spusesem că-l mințise.
A doua zi, cheamă pe pitarul Gheorghe și-i dădu 25 de galbeni, apoi trânti vistavoiului vreo câteva palme, față cu pitarul Gheorghe, zicându-i în același timp:
— Altă dată să nu mai minți pe stăpânul tău!
încă un fapt părintesc al unui boier mare, vornicul Tudorache Văcărescu. El funcționa ca ministru de Interne, și o deputațiune de brutari pun 300 de galbeni austriaci într-o pungă de mătase și se duc la Minister, de cer audiență. Ministrul îi primi, și ei începură a spune că au mai scumpit pâinea cu patru parale, fiindcă s-a scumpit grâul, rugându-se a-i lăsa liberi să vândă astfel, fără a li se face cișniu (ceea ce va să zică proba ce se făcea totdeauna brutarilor și măcelarilor când scumpeau pâinea sau carnea, ca să vadă guvernul pe ce sumă poate să dea voie a se vinde aceste două alimente la popor). Iată cum se făcea proba. Se cumpăra de la obor grâu de calitatea întâia, din două din județele Prahova, Ialomița, Ilfov și Vlașca, plătindu-se prețurile cu care-l puteau vinde românii care-l aduceau
