Atunci fu iarăși tăcere. Mă văzui silit a-mi îndeplini datoria ostășească. Am comandat foc: 120 de gloanțe sparseră geamurile de la 10 ferestre și, îndată după încetarea zgomotului, ne pomenirăm, de la o fereastră din margine, cu un glonț, care puțin a lipsit să atingă pe un unterofițer de la flancul drept.
Atunci mi se înfățișă unul din vechii mei sergenți, ce ieși din front și-mi spuse:
— Geaba cheltuim, dle căpitan, focurile, că nu e în casă decât unul, sau doi inși; dă-mi mie voie să iau din soldații roții numai patru, care îi voi alege; am să intru pe portiță, în casă, și am să-ți aduc pe acei ce vor fi acolo.
M-am înduplecat la aceasta, însă i-am ordonat ca, în loc de patru soldați, să: ia șase. Văzui că scot spăngile de la puști, lasă puștile celorlalți camarazi și deteră să intre numai cu spăngile în mână pe acea portiță, care ducea, pe la spatele casei, la ușa odăilor; la observația ce am făcut, că de ce lasă puștile, mi-a răspuns:
— Mai rău ne încurcă pe întuneric, dle căpitan, și vă rog, să trăiți Măria Voastră, să nu mai trageți focuri, fie la orice zgomot veți auzi.
într-adevăr că, peste vreo cinci minute, au început să se audă, din drum, pe ferestrele sparte, zgomote teribile de răsturnări de mese și de scaune, de spargeri de sticlărie și de farfurii; peste trei minute ne pomenirăm cu un țipăt de un glas tânăr, strigând italienește :
— Pardon, pardon, io sunto un vero profesore di Malta. Io sunto condascalo atesta canalia di bulgaro profesore.498
Cu vestele acestea și cu vorbele astea, văd pe un soldat din cei șase că iese cu un tânăr, ținându-l de păr și cârpindu-l cu baioneta pe spinare, zicându-i:
— Ci ca traci dracului, cu limba spurcată, până te voi duce la căpitan.
îndată ce-l primii, îl dădui în paza a trei soldați și le zisei a se îngriji să nu-l scape. Soldații ce rămaseră în casă au scormonit prin toată curtea și, într-o cămară din curte, a cărei ușă era deschisă, s-au împiedicat, prin întuneric, de mai multe funii de ceapă, atârnate de tavan; căznindu-se a da la o parte aceste funii cu vârful spăngilor, în dreapta și în stânga, auziră un strigăt dintre funii:
— Stați, fraților, nu mă înțepați, nu mă omorâți, că, din păcatele mele, eu sunt Anghel Pescaru, care am închiriat odăile afurisitului de Spiru, și iată ce foc mi-aduse pe cap.
Soldații cuminte-i
