alarma ordonată de mine răsună din 12 tobe, în mijlocul cazărmii, și acele două companii ce erau în cazarmă se puseră în front, ele fură găsite de colonelul meu gata de plecare și primiră.comanda, de îndată, a se forma în despărțiri. Plecarăm, cu colonelul în cap și căpitanii ce apucaseră să vină (căci cartiruiau toți împrejurul cazărmii), și sosirăm, în pas alergător, până în mijlocul Brăilii, la cafeneaua numită atunci a lui Bacaloglu, unde erau concentrate toate autoritățile Brăilii, cu prefectul, bătrânul colonel Iacobson, care sta în cafenea conversând cu elita comersanților și bancherilor și primind rapoartele diferitelor patrule călărețe ale Jandarmeriei Brăilii, comandate de polițaiul Brăilii, precum și ale plutonului de Cavalerie română, comandat de răposatul locotenent Butculescu și vahmistrul care se afla cu nenorocitul Petrăchescu; acestuia îi curgea mereu sângele din rănile grele ce i le făcuseră la umăr și la cap răsculații, cu iataganele, dar tot nu a voit a-și părăsi datoria la asemenea gravă întâmplare. Colonelul meu, Engel, văzându-l în starea aceasta, l-a pus în trăsura bancherului italian Piedemonte și 1-a trimis la spital, numind în locul lui, comandant al patrulelor, pe un feldvebel de infanterie. Batalionul nostru sta la răspântie, în mijlocul stradei, format în coloană, cu pușca la picior, așteptând ordine. În cafenea, care era destul de spațioasă, cu mese lungi prin mijloc, fierbeau în clocote 4 samovare, de unde se distribuiau ponciuri, cu îmbelșugare, la toate căpeteniile administrative și ostășești. Deodată ne pomenirăm cu directorul Poliției sosind în fuga mare, cu o patrulă de patru călăreți după el; ne vesti că cea mai mare parte din revoluționari se aflau închiși într-o casă cu un cat, lungă, cu 10 ferestre, a unui Anghel Pescarii, unde beau și mâncau. Colonelul meu, Engel, strigă cu furie:
— Roata a V-a va merge să execute ostășește adunarea de acolo.
Eu, comandantul acestei roți, ordonai formarea în despărțiri și pornii în pași alergători spre acel loc; sosind acolo, am aranjat compania cu frontul spre ferestre, prin care nu se vedea nici o lumină; am scos pe feldvebel înainte, ca să strige să iasă câți sunt acolo, căci tragem focuri. După strigarea întâia, nu s-a auzit nici un răspuns; am ordonat încărcarea puștilor (se știe de toți contemporanii mei ce zgomot făceau vergelile puștilor când o companie întreagă, așezată în două șiruri, încărca armele). După încărcarea puștilor, li se strigă iar:
— Ieșiți cu bine, că tragem focuri!
Nici un răspuns. După o pauză de 5 minute, dădui a treia strigare:
— Ieșiți, că după această strigare tragem focuri.
