Dobroteasa, Calea Văcărești, coloarea de Albastru. Iară pe când căuta locul de a edifica biserica, fiind limba bulgară mai obicinuită, s-au zis Dobroteasa, care se tălmăcește în limba românească „bună patrie", și de atunci a rămas numele locului sf. biserici de Dobroteasa, de unde s-a numit și toată suburbia. Pe tărâmul dar al acestei palange, sau al taberei celei noi, s-au așezat românii, sârbii și oltenii, și de atunci au rămas și numirea suburbiilor — Sârbii, Staicu și Oltenii — făcându-și acolo și acel Năsturel case mari la spatele bisericii, ale cărora ruine au stat până la anul 1855, apoi au dispărut. Locul însă se știe, căci l-am văzut și eu, ca unul ce sunt proprietar și șezător de 50 de ani în această suburbie a Dobrotesei. Aceasta dar este cea dintâi biserică a orașului București și care s-a ridicat în oraș de către neamul lui Năsturel-Herescu.
Vorbind însă de această sf. biserică, trebuie să arăt că după trecerea de vreo 300 ani, un Constantin Năsturel, văzând această biserică fondată de strămoșii lui, în foarte mare ruinare, a preînnoit-o la anul 1730 (vezi inscripțiunea în piatra de dasupra ușii acestei sf. biserici) și a lăsat<-o> în seama rudelor sale ce ședeau în dosul bisericei și din care au trăit în acele case, pănă la anul 1840, o femeie ce se zicea că este descendintă din acea nobilă și ilustră familie a Năsturelilor. Apoi, tot din această ilustră familie, nu departe de tărâmul ce am arătat, ce se numea palangă, drept pe ulița centrală, au mai ridicat și o biserică cu patronagiul Sf. Vineri, lângă casele cele mari ale lui Udriște banul Năsturel, după al cărui nume s-a numit și suburbia din vecinătatea palatelor sale, Udricanii.
Și așa, orașul București se începea pe acea vreme de la suburbia Dobroteasa, se împopulă cu celelalte suburbii arătate mai sus și se întindea din an în an pe ulița centrală a Jigniții (magaziilee orașului, de rezervă, pentru vremuri de foamete, pe locul astăzi al Ambasadei Italiene) și mergea spre moară (acum strada Bărățiii) drept, și de acolo, pe dinaintea bălții Târgului Cucului, sau, mai în urmă, Scaunile Vechi, și ieșea la Sf. Sava, în dreptul unde în urmă s-au edificat de Matei Vodă Basarab monastirea Sărindarul, în al XVII-lea veac, sau Carantanul, cum o numește patriarhul Antiohiii, Macarie, unde era și hramul cu 40 de martiri. Iară în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanul, acest patriarh a săvârșit Sfânta Leturghie într-însa. Și de acolo se făcea un ocol spre Dâmbovița, pe Calea Mogoșoaiei, până în casele Mogoșeștilor, astăzi ale Brâncoveanului, lângă podul de la Dudești, iară de acolo, pe marginea stângă a Dâmboviței țiind
