— Iartă-mă, zicea musafirul, că nu mănânc astăzi dulce, fiindcă postesc, ca toți creștinii.
Dulceața dar, în genere, se privea ca o mâncare luxoasă, de aceea se făcea halviță, ca să fie cu mare abundență la Lăsata Secului. Iată cum îi făcea sărbătoarea. Se lega de un cui, bătut în tavan, sau într-o cumpănă afară, în bătătură, o bucată de halviță și o ocoleau 10 oameni, sau câți voiau: un om orânduit legăna sfoara, de care era legată halvița, și ceilalți, fără să puie mâna, se nevoiau s-o prinză cu gura; când unul o prindea, mușca din ea și-i făcea vânt înainte; astfel mușca cine putea și cât putea, până ce bulgărul cel mare, după mai multe prinsuri și mușcături, devenea mic și, la urmă, era și el prins și îmbucat deodată.
Tărbăceala câinilor este iarăși un obicei vechi roman. A doua zi după Lăsata Secului de carne, luni, se prindeau câinii și se spânzurau cu capul în jos și, bietele animale, vărsau tot ce mâncaseră din rămășițele de la mesele stăpânilor.
Știți de ce trebuiau să intre ei cu stomacul gol în post ? Pentru că flămânzi fiind, să nu uite firimitura stăpânului, ce cădea de la masa lui de post. Căci s-a băgat de seamă că acest animal, care este amicul nostru cel mai bun și despre care tradiția zice că e ieșit chiar din creierii fratelui nostru Cain, ce fu omorât de Abel, nu au atâta iubire pentru noi, stăpânii, decât din cauza hranei și, dacă în săptămâna aceea a postului va fi îmbuibat și nu flămând, el doarme toată ziua și nu strejuiește nici pe stăpân, nici casa, nici animalele stăpânului. Mai e tradiția în privința tărbăcelii, anume că romanii aveau o zi pentru chinuitul câinilor, fiindcă nu strejuiau bine Roma, căci a venit Annibal la zidurile ei și sentinelele au fost mai întâi deșteptate de glasul gâștelor.
Era un alt obicei bun și plin de virtute în orașul nostru, București. Toți tinerii, fără excepție, de boier sau de negustor, de amploiat sau de privat, respectau pe bătrâni și-i salutau când treceau pe lângă ei, asemenea pe preoți și pe boierii cei mari. Erau așa de bine crescuți fiii poporului, încât la nunțile și la banchetele ce se dădeau de Vodă și de boieri, se chemau tineri de negustori de pe la comptoare și de la prăvălii și numai în seama lor se lăsau lucrurile de argint și aur ce garnisau mesele. Acest obicei s-a păstrat până în zilele lui Grigorie Vodă Ghica. Tinerii erau puși sub ordinul ispravnicilor de Curte și al lui ecmecci bașa (șeful cuptoarelor domnești), acesta avea și o particulară trupă mică de fustași (li se zice așa fiindcă purtau fuste încrețite și erau înarmați cu
