Ce ai găsit, boierule, în județul d-tale și de mine nu ți-ai adus aminte ? Să-ți pun, oare, lanțurile de picioare ? (Așa se obicinuia de fanarioți când pedepseau pe boieri.)
— Iartă-mă, Măria Ta, și trimite-mă îndărăt, cu oamenii Măriei Tale, ca să-ți aduc beleaua ce-a căzut pe capul meu.
Atunci a început a-i povesti cum a găsit-o și cum statuia aceea nu mai sta în picioare.
— Căci i-am luat asta antică din ea, adăugă dânsul.
Scoase inelul și-l prezintă lui Vodă, care rămase uimit, văzându-i placa de rubin, cu sculptura, reprezentându-l pe zeul Marte (adesea, acel zeu a fost sculptat pe piatră de rubin, pe când Jupiter se găsește, totdeauna, sculptat pe smarald și pe agată).
S-a întors Coțofeanu în Craiova, însoțit de amploiatul domnesc, a adunat și acele patru-cinci antici care le dăduse la cucoane, le-a adus și le-a dat în mâna grecului fanariot, care făcu pe Coțofeanu clucer mare.
Acum, să opinez eu unde s-ar putea găsi această statuie. Cunoaștem toți că Vodă Caragea a plecat de aici, în primăvara anului 1817, drept în Italia, la Pisa; acolo, negreșit că Măria Sa a fost bine primit de italieni, căci a șezut acolo 14 ani. În acest interval, nu mă îndoiesc că va fi arătat această statuie la mai multe personaje; ca să fi fost vândută statului de domn, care avea o stare bună, de 70 000 000, nu cred, însă se poate să o fi dăruit guvernului, ori vreunui personagiu care făcea colecție de lucruri antice.
în acest caz, făcându-se scrupuloasă cercetare, s-ar putea afla, vedea și fotografia părțile ei, ca să păstrăm măcar un album cu fotografiile unei asemenea comori artistice, ce a păstrat pământul nostru în sânurile sale.
Instrumentele muzicale cu care se slujeau românii noștri din vechime erau: buciumul, drângul sau drâmbul, cavalul, lăuta, naiul (muscalul), fluierul, surla (trâmbița), cobza (citera), flautul, cimpoiul, toba, teasurile, ce se numeau și geamparale. Acestea erau și mici și se legau le degete, cum își leagă italienii astăzi castanietele, și erau și mari, ținându-se câte unul în fiecare mână.
Între mai multe obiceiuri ce aveau românii, era bătaia halviței și tărbăcitul câinilor. Bătaia halviței se făcea, totdeauna, la Lăsata Secului, de când nu se mai mânca carne, nici chiar dulcețuri. Dovadă e Lăsata Secului de dulce.
