— Eu sunt vătășel la plasa Snagovul; am fost trimis de zapciu cu banii birului la ispravnicul din București; ne-a ieșit Tunsu înainte, la cutare puț din răspântie și mi-a luat toți banii. Faceți-vă pomană, domnilor, să îmi dați un cazac, care să mă scoată din pădure până în drumul ăl mare al Bucureștilor, iar D-voastră, dacă vreți să prindeți pe haiduci, nu zăboviți și plecați pe poteca asta, că vă scoate tocmai la puț, unde este Tunsu cu ceata lui.
Atunci, căpitanul de cazaci porunci să încalece sotnia pe cai și o luă de-a fuga spre acea cărare, iar vătășelului i se dădu un cazac, ca să îl conducă până la marginea pădurii spre București.
Sosind aci, țăranul zise cazacului, în limba rusească:
— Descalecă de pe cal, să te sărut și să îți dau și de băutură, că mi-ai scăpat viața.
Cazacul descălecă; Tunsu — căci el era — Îl sărută și scoase un fluier, cu o mână, și cu alta, două ruble; trase trei fluierături și, la moment, ieși din pădure ceata lui de opt inși. Atunci, Tunsu se întoarse la cazac și dându-i două ruble în mână îi spuse rusește:
— Ia căpitan Tunsu. (— Eu sunt căpitan Tunsu.) Iar cazacul, zăpăcit, răspunse:
— Slușe vașe blagorodini. (— Am înțeles Măria Ta.) Tunsu o ia cu ceata lui la fugă, schimbând drumul spre Buftea și de acolo intră în pădurile din Vlașca.
Această farsă a haiducului, pe cât a fost de hazlie, de râdea toată lumea, pe atât a tulburat și administrația românească și administrația rusească.
Într-una din duminici, fiind Lăsata Secului de brânză și fiind Radu încredințat că Tunsu va veni în seara aceea, a vestit pe Iancu Filipescu că Tunsu vine, totdeauna, cu tovarășul său, Grozea, într-o căruță coviltirită și are la ham doi cai, din care unul este bălan; că el însuși se duce, totdeauna, călare, tot pe cal alb, ca să-l primească, pe dealul Cotrocenilor; că tot pe acolo, bandiții, trecând podul Dâmboviței pe la Grozăvești, intră în București și lasă căruța, pe dată ce trec podul, în dreptul grădinii lui Scufa, iar căruțașul îi așteaptă la o gazdă acolo până se întorc ei din București; că Agia, împreună cu o roată din oștirea noastră și cazaci, să se ascundă sub pod și să nu dea năvală sau să atace căruța până ce nu va trece el călare, în fugă, pe pod.
Iată ce se întâmplă. Pe când căpitan Radu pornea spre drumul Ciorogârlii,
