sau de puțini să fi fost, trebuia să-i ducă la mitropolit, să îi dea în primire numărându-i, iar mitropolitul trebuia să facă publicații, duminicile, prin biserici; de se găsea cel ce-i pierduse și aducea dovezi că într-adevăr sunt ai lui, era dator să dea o parte din ei, drept colac, celui ce i-a găsit, numai acest colac era blagoslovit al găsitorului, totuși, adesea, și acel colac rămânea la dispoziția stăpânului banilor, fiindcă nici cel ce găsise banii nu-l băga în casa lui, zicînd că sunt bani străini de lacrămă, blestemați, iar nu binecuvântați.
Să vă povestesc de renumiții tâlhari ce a avut România în decurs de 100 de ani. În vechime era unul Crișan, transilvănean, care jefuia adesea și omora negustori pe Prahova.
Banda lui de tâlhari a fost prinsă. Crișan a fost tras în țeapă, iar ceilalți bandiți, în ocnă pe toată viața. În urmă, s-a ivit altă ceată, sub căpitan Radu din Argeș și Albulețul. Albulețul, fiind și omorâtor, a fost prins și spânzurat, iar căpitan Radu a ieșit singur din pădure și s-a predat la Spătărie; a fost, pe urma, toată ceata osândită la ocne. După ce-și făcu osânda, căpitan Radu s-a întors în Argeș, a făcut mai multe poduri pe râul Bascovului, a ridicat mai multe cruci de piatră prin răspântii, icoane la drum, sub învelitori și pe copacii din drum; a săpat mai multe puțuri, a împărțit mai multe pomeni; acestea toate din banii furați. El deveni, în urmă, ceauș de Isprăvnicat, sfârșindu-și viața cu cinste.
După el vine logofătul Ioniță Tunsu, om cu carte; el fiind paracliser la Sfântul Gheorghe Vechi, a făcut cunoștiință cu un bandit, anume Grozea, și își compune o bandă de țigani, foști masalagii boierești; și-a tuns părul, s-a armat și a plecat în haiducie.
El nu făcea niciodată omor; jefuia pe avuți, atât pe la moșii, cât și în drumuri și, nu numai că lasă jefuitului de cheltuială, dar, întâlnind oameni săraci pe drumuri, îi ajuta cu bani. Această bandă a durat până în anul 1833, când erau rușii în țară, în zilele generalului Kiseleff, vornic mare fiind Iordache Filipescu, fost în urmă baș boier. Filipescu primi ordine severe ca să pu<nă> în goană serioasă acea bandă. Iată obrăznicia lui Ioniță Tunsu până unde s-a întins, cu această ocazie. După ce dânsul luase cunoștință că însuși președintele divanurilor, generalul Kiseleff, a dat ordine să fie urmărit, află într-o zi de la gazda ce o avea în București, căpitan Radu de la Poliție, că Kiseleff pleacă la Târgoviște, ca să viziteze băile de la Pucioasa. S-a dus într-o răspântie, la jumătatea calei de poște, și așteptă trecerea lui Kiseleff, stând pitit în tufe. Kiseleff sosește cu alte patru, cinci
