că această creștere e condiționată în primul și esențialul loc de dezvoltarea puterilor de producție și că acesta e un lung și dureros proces de dezvoltare și de luptă.
Și, chiar dacă tinerimea n-ar fi fost victima unor concepții greșite, totuși ea nu putea fi de mare folos țărănimii, pentru că tinerimea cu adevărat ideologă și dezinteresată, în frunte cu M. Kogălniceanu, forma o pătură foarte subțire, prea puțin numeroasă. În ce privește grosul, numărul cel mare al păturii revoluționare, constând din boiernași cu fiii lor, din slujbași și din păturile burgheze așa rudimentare cum erau, apoi aceștia, conștient sau inconștient, nu erau mânați de vreo ideologie dezinteresată, ci de interes, de ură și de invidie împotriva boierimii celei mari, căreia doreau să-i ia locul. în grosul acestei pături revoluționare trăia în germene spiritul lui Titircă Inimă-Rea, liberal-sadea, căpitan în garda civică, mâncător de ciocoi, pe care, în calitate de proprietar și arendaș liberal-național, avea să-i înlocuiască.
Așadar, țărănimea pe atunci n-avea și nu putea să aibă nici un aliat, nici unul care s-o ajute realmente în lupta ei, să-i reprezinte interesele adânci de clasă, iară țărănimea ea însăși era o clasă incultă, inconștientă, fără spirit de independență, ci, dimpotrivă, având în sânge și [în] oase supunerea, umilința, indolența, fatalismul, toate neajunsurile rezultate dintr-o robie seculară.
Și deci ceea ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple în mod fatal. Țara noastră, neputând sta cu nici un chip pe baza nouă pe care a fost așezată, s-a îndreptat către cea veche, feudalo-iobăgistă.
Țăranii, mai ales cei cu pământ mai puțin și
