marea proprietate, și mai ales atunci avea încă un deosebit prestigiu în țară și o însemnată putere în stat acea tinerime revoluționară ideologă de la 1848, care săvârșise chiar transformarea noastră dintr-un stat iobago-feudal într-unul constituționalo-burghez. Dar și această tinerime era un slab aliat pentru țărănime și iată de ce.
În adevăr, care era mijlocul ca să se ajute radical țărănimea și să se facă posibile și existența și dezvoltarea statului român? (înțelegând prin stat întreg organismul social, țara). Am arătat-o mai sus. Dacă era vorba de împroprietărit țărănimea, trebuia dat țăranilor deodată și o mare parte din pământul țării în proprietate individuală, și trebuia dat și capitalul pentru întemeierea micilor gospodării agricole. Odată gospodăriile întemeiate în felul acesta, statul ar fi trebuit să le dea tot sprijinul ca să se poată dezvolta. Atunci, țăranii având pământ suficient și inventarul necesar, multe din proprietățile mari rămase fără brațe de la sine ar fi trecut la țărani și în felul acesta țara ar fi putut să se dezvolte pe baza proprietății rurale mici, pe baza proprietății țărănești.
Aceasta însă, după cum am zis, ar îi însemnat o țară țărănistă. Dar tinerimea de la 1848 n-avea deloc idealul acesta. Ea visa o țară civilizată, de un tip mai înalt, asemănătoare cu cele din Occidentul european, într-un cuvânt o țară burghezo-capitalistă, nu una țărănistă. Și, după cum am văzut, tinerimea aceasta nu știa că drumul care duce spre o asemenea societate — fie de la tipul țărănist, fie de la tipul marii proprietăți rurale — e lung și greu; nu știa că acolo se poate ajunge nu prin propagandă, învățătură, decrete etc., ci prin creșterea organică, și
