Dintre cei trei vecini pomeniți, cel mai periculos pentru existența însăși a neamului e, desigur, Rusia. În cazul unui dezastru al statului român, în cazul acaparării țărilor române de către Rusia, nu numai statul român ar fi fost distrus, dar însuși neamul românesc ar fi fost în pericol de nimicire. Vedem doar ce a pățit Basarabia. într-o vreme atât de scurtă, toți acești Crușevani, Puricîkievici (Purice), Seladini, Krupenski etc. au devenit cei mai abjecți servitori ai țarismului muscălesc, au devenit o pacoste nu numai pentru Basarabia, dar și pentru însăși Rusia, iară țărănimea a fost atât de abrutizată încât nici nu se gândește la neam. Această soartă o aștepta și pe Moldova și pe Muntenia.
În schimb, presupunând același dezastru — acapararea țărilor — din partea Austriei, statul independent ar fi fost de asemenea nimicit, dar ar fi putut să fie măcar vorba de distrugerea neamului? Zece milioane de români în Austria poliglotă ar fi rămas un neam puternic și, poate, în unele privințe chiar preponderent. E deci vădit că cel mai mare pericol pentru însăși existența neamului rămâne tot Rusia.
Or, pe la mijlocul veacului trecut, Rusia se și simțea în țară la noi ca la ea acasă, consulii ei de fapt stăpâneau țara. Similitudinea de religie, de organizație economică, de instituții și mai ales similitudinea de clase conducătoare, toate acestea au făcut ca Rusia să socotească provinciile moldo-valahe ca o pradă ușoară. Introducând instituțiile liberale și încă liberale înaintate, care nu aveau nici o asemănare cu cele rusești, chemând la viață o clasă conducătoare (burghezimea) așa de puțin asemănătoare cu boierimea rusească, România nu numai că a pus o
