centru primitiv, de schimb și de producție, al micii industrii. Pe urmă, mici meserii se dezvoltă pe baza și ajutorul puterilor sus-arătate: un mic meșteșugar se preface în mic industriaș, un mic atelier în unul mai mare, acesta în mică manufactură și, în sfârșit, într-o manufactură mare, cu enorma ei diviziune a muncii, care înzecește, însutește, ba uneori înmiește forțele de producere ale individului.
Cu creșterea însemnată a producției crește importanța și numerică, și economică a orașelor. În orașe — de acum centre de producție manufacturieră și centre de schimb — se formează grupuri noi economice: patronii de ateliere organizați în corporații, negustorii organizați în ghilde și lucrătorii tot mai numeroși organizați în bresle. Cu creșterea ulterioară a diviziunii muncii, producția se diferențiază și mai mult: unele orașe dau mai ales an-mite producte, alte orașe dau alte producte, ceea ce mărește suma productelor și importanța schimbului. Și așa mai departe.
Și, cu cât crește și progresează producția economică, crește și organismul social, atât în numărul membrilor, prin creșterea populației, cât și în întindere, prin necesitățile economice ale diviziunii muncii și schimbului, care au tendința să cuprindă un spațiu tot mai mare ca să-și dea toate binefăcătoarele rezultate economice. Prin această întindere în spațiu și creștere în număr se formează de acum organisme sociale puternice, mari, unitare: state, națiuni.[1]
Acest organism e, în adevăr, un organism nou,
- ↑ Națiuni nu în sensul chiar modern al cuvântului, dar, oricum, națiuni.
