Dar și către feudalul cel mare tributul se plătește, în cea mai mare parte, în natură sau în muncă, nu în bani, pentru că societatea aceea continua să fie bazată pe gospodăria naturală, nu bănească.
Este evident că, într-o organizație atât de simplă și într-o asemenea izolare de lumea largă, moravurile au fost — și trebuiau să fie — simple; simple, dar aspre, în concordanță cu asprimea vieții materiale, cu asprimea naturală și socială a luptei pentru trai.
înălțimea intelectuală și culturală a unei societăți bazate pe o producție atât de săracă trebuia să fie foarte redusă, iară mentalitatea oamenilor de atunci foarte mărginită, mărginită prin izolarea socială, prin hotarele strâmte ale unei comune țărănești.
Acea societate n-a rămas pe loc, ci a urmat să se dezvolte și să evolueze; iară forța motrice a dezvoltării ei ulterioare a fost dezvoltarea și progresul producerii de bunuri materiale, dezvoltarea producției și schimbului și a împărțirii bogățiilor. Imboldul acestui progres a pornit chiar de la agricultură. Pe măsură ce se dezvolta agricultura, se crea un surplus asupra nevoilor imediate ale comunei. Surplusul de producție face posibilă diferențierea meseriilor (fierărie, țesătorie etc.). Și astfel apare mai deslușit acea formidabilă putere economică menită să schimbe fața lumii: diviziunea muncii.
Această diviziune a muncii între agricultură și meserie, la rândul ei, face să se mărească producția, iară mărirea producției și diviziunea muncii măresc schimbul între diferite comune. Schimbul, dezvoltându-se mai departe, provoacă o mai mare diviziune a muncii, aceasta mărește și dezvoltă
