va mai rămînea din pieatră și din metal ? Abstracțiea unui lucru, nimic.
Din toate astea urmează, în chip vădit, netăgăduit, că Ființa intimă a lucrurilor, născocită de metafizici spre marea bucurie a teologilor, declarată chiar de filosofiea pozitivistă ca drept reală, ieste o Ne-Ființă, ca și Ființa intimă a Universului, ca și Dumnezeu, care ieste tot Ne-Ființă, și că tot ce are o existență reală se manifestează integral și pururea în proprietățile, în raporturile sau actele sale.
Ce însemnează acum cuvintele: „Fizicianul, ca un om cuminte, încredințat, o dată pentru totdeauna că intimitatea lucrurilor i-i închisă,... și celelalte ? Lucrurile nu fac alta de cît să se arate în chip naiv, pe deplin, în toată întregimea ființei lor, cui vrea numai să le privească cu simplitate, fără prejudecată și fără ideea fixă metafizică, teologică. Firește, fizicianul școalei pozitiviste, vorba ceea, căutînd amiaza la paisprezece, și neînțelegînd nimic din această naivă simplitate a lucrurilor reale, a lucrurilor naturale, va declara cu gravitate că-n sinul lor se află o ființă intimă pe care lucrurile o păstrează pentru sine, ascunsă. Firește, metafizicii, teologii, ne mai putînd de bucurie de această descoperire, de altminteri sugerată de iei, se vor sluji de această intimitate, de acest în sine al lucrurilor, pentru a-și băga Dumnezeul în iea.
Ori-ce lucru, ori-ce ființă din lume, ori de ce natură ar fi, n’are de cît caracterul obștesc de a fi rezultatul imediat al combinărei tuturor cauzelor cari au contribuit la producerea sa, fie direct, fie indirect. Ceea-ce implică, pe-o cale de succesive
