dezvoltărei intelectuale și morale a Rusiei : pe răposatul mieu prieten Visarion Belinsky, născut în Februar 1810, cel mai energic luptător pentru cauza emancipărei populare, sub împăratul Nicolae. Dînsul muri muncind, la 26 Mai 1848, tocmai cînd polițiea secretă dăduse ordinul să fie arestat: muri binecuvîntînd republica abiea proclamată în Franța.
Să ne întoarcem la Stankevici. Ființa lui intimă se manifestase pe deplin în relațiile avute cu prietenii mai întăi, și apoi cu toți cei cari au avut norocul să fie mai pe-aproape de iei: un adevărat noroc, pentru-că iei$ cu neputință să trăești lîngă iei, fără să te simți oare-cum mai cîș-tigat, mai înobilat. Față de iei, nici o cugetare păcătoasă sau trivială, nici un instinct rău nu părea cu putință: oamenii cei mai ordinari, sub în-rîurirea lui încetau de-a mai fi ordinari. Stankevici făcea parte din acea categorie de naturi și bogate și delicate, pe cari David Straus le-a caracterizat atît de nimerit în lucrarea lui Geniul religiilor. Sînt oameni cari au fost înzestrați cu-n mare geniu, zice acesta, geniu pe care nu l’au manifestat prin nici un act mare istoric, prin nici o creație științifică, artistică sau industrială, cari n’au întreprins nici o dată nimic, n’au săvîrșit nimic, n’au scris nimic, a căror întreagă acțiune s’a concentrat și s’a rezumat în vieața lor personală, și cari, cu toate astea, au lăsat după iei o Urmă adîncă-n istorie prin acțiunea, cu totul
